Coș

0 items in total

Niciun produs în coș.

c x

Ce conține un trusou pentru botez și ce alte articole sunt necesare pentru slujba de creștinare?

Slujba botezului reprezintă un moment minunat atât pentru părinți, cât și pentru nași și celelalte rude din familia micuțului. Dacă proaspeții părinți te-au desemnat drept naș sau nașă, suntem siguri că, pe lângă bucuria de a participa la o asemenea ocazie frumoasă, prima întrebare care îți vine în minte este legată de trusoul de botez.

Ce ar trebui să conțină un trusou de botez complet, care sunt cele mai noi tendințe în acest domeniu și ce alte articole și accesorii sunt necesare pentru ca slujba de creștinare a nou-născutului să decurgă perfect? Ți-am pregătit un articol detaliat care îți va răspunde la toate întrebările:

Ce conține trusoul de botez și cum îl poți personaliza?

Trusoul de botez reprezintă un set de 8 obiecte cu însemnătate simbolică pe care preotul le utilizează în timpul slujbei de creștinare a bebelușului. Acesta include următoarele elemente: pânza de mir (crasmă), prosopul pentru bebeluș, fașa pentru botez, sticluța pentru mir, prosopul pentru preot, cutiuța pentru prima șuviță, un mic săpun și o batistă. Toate aceste obiecte sunt așezate frumos, într-o cutie specială sau într-un coșulet pentru trusou.

În prezent, tot mai mulți nași aleg trusouri personalizate, chiar unicat, diferite pentru băieței și pentru fetițe, astfel încât întregul moment de creștinare a nou-născutului să devină cât mai special. Poți personaliza trusoul cu materiale speciale, de calitate, cu motive specifice tematicii botezului (flori, elemente populare) și chiar cu numele copilașului și data evenimentului. În plus, poți opta pentru trusourile complete de la Andini, care includ și lumânare pentru botez, pentru a-ți transforma finuța, spre exemplu, într-o mică prințesă sau finuțul într-un mândru maramureșean. Ai o gamă largă de opțiuni, atât în ceea ce privește alegerea seturilor pentru botez, cât și personalizarea lor, pentru a deveni produse unicat. Totul, pentru a vă aduce aminte cu toții cu drag de acest moment important din viața copilașului.

  • Pânza de mir

Pânza de mir, cunoscută și sub denumirea de crasmă, este folosită pentru a înveli bebelușul imediat ce acesta este scos din cristelniță. Ea este o pânză moale din materiale naturale (bumbac sau finet), nu foarte groasă, plăcută la atingere, de dimensiuni potrivite, pentru a putea fi manevrată cu ușurință de către preot. Poți personaliza pânza de mir cu anumite motive în acord cu tema botezului, cu broderii și chiar cu un mesaj frumos din partea nașilor. 

  • Prosopul pentru bebeluș

Prosopul destinat bebelușului trebuie sa fie unul moale, de dimensiuni mari, cu capișon, care să absoarbă apa și să îl încălzească pe cel mic. De obicei, în biserică temperatura nu este foarte ridicată, astfel că nou-născutul trebuie șters rapid după ce a fost scos din cristelniță, inclusiv pe cap, pentru a evita ca cel mic să răcească. Acest prosop te ajuta să duci la bun sfârșit sarcina cu succes. Este realizat de obicei din bumbac 100% și are o textură confortabilă, pentru ca bebelușul să se simtă bine, protejat.

  • Fașa pentru botez

Fașa este un element extrem de important din trusoul pentru botez. Ea constă într-o panglică suficient de lungă pentru a putea înfășura micuțul cu ea și are o semnificație religioasă. Fașa reprezintă legătura dintre micuțul creștinat și Dumnezeu, sau călătoria sufletului celui mic către Divinitate. Poți alege o fașă unicat, personalizată cu numele bebelușului și data botezului, cu un mesaj special sau cu motive populare, cu broderii. În trecut, fașa era utilizată atunci când cel mic era înfășat, însă astăzi, ea este folosită simbolic.

  • Sticluța pentru mir

În această sticluță, preotul picură mir, pe care părinții îl pot lua acasă. Mirul se folosește la băița de a doua zi și simbolizează bogăția împărăției lui Dumnezeu, în care intră cel mic prin creștinare. De asemenea, mirul poate fi folosit și atunci când bebelușul este bolnav sau la băița din fiecare seară. În general, mama îl miruie pe cel mic pe frunte și la încheieturile mâinilor și picioarelor pentru ca bebelușul să fie protejat și să doarmă mai bine. Și sticluța pentru mir poate fi personalizată cu motive populare sau în acord cu celelalte obiecte din trusou, pentru ca totul să fie mult mai aspectuos. 

  • Prosopul pentru preot

Acest prosop, de obicei din bumbac, este mai mic decât prosopul pentru bebeluș și este folosit de preot pentru a se șterge pe mâini imediat după ce nou-născutul este scos din apa de botez. El este utilizat și la spălarea rituală a mâinilor preotului de dinainte de botez. Este de obicei brodat sau personalizat cu diferite motive. Prosopul rămâne apoi la preot, ca dar din partea nașilor și părinților nou-născutului.

c x

  • Cuțiuta pentru prima șuviță a bebelușului

În timpul slujbei de botez, după ce nou-născutul este scos din cristelniță, preotul îi taie în mod simbolic o șuviță de păr, pe care o dă spre păstrare părinților. Acest ritual semnifică un prim sacrificiu adus de nou-născut în fața lui Dumnezeu. Șuvița se păstrează ca amintire într-o cutiuță specială, decorată după caz pentru un băiețel voinic sau o prințesă frumoasă. La Atelierele Andini, poți personaliza cutia pentru prima șuviță a bebelușului cu numele micuțului, iar părinții vor avea o amintire frumoasă toată viața.

  • Batista

Este folosită în timpul botezului pentru ca nașa să șteargă fața bebelușului, la nevoie. Ea rămâne, alături de celelalte lucruri din trusoul de botez, o amintire dragă pentru părinți. Poți personaliza și această batistă cu broderii sau motive speciale, în armonie cu celelalte elemente din trusoul de botez. În plus, pe ea poate fi brodat numele bebelușului și data botezului, ceea ce va transforma batista într-o amintire unică pentru părinții micuțului.

  • Săpunul

Trebuie să oferi preotului un mic săpun, pentru spălarea rituală a mâinilor ce se realizează înainte de scufundarea copilului în cristelniță. 

Ce alte articole și accesorii sunt necesare pentru slujba de creștinare?

Ca nași, aveți o responsabilitate importantă atât în timpul slujbei de botez, cât și pe măsură ce bebelușul crește. Pentru ca totul să fie perfect, în afară de trusoul de botez, există și alte lucruri pe care trebuie să le ai în vedere pentru slujba creștinării. Iată care sunt acestea:

c x

  • Lumânarea de botez

În cadrul slujbei de creștinare, lumânarea de botez reprezintă un simbol al luminii și al adevărului și chiar un simbol al lui Iisus Hristos. Ea este aprinsă în biserică pentru ca viața celui mic să se desfășoare în lumina Divinității. De aceea, este important să alegi o lumânare frumos decorată, în acord cu trusoul de botez, eventual din ceară naturală de albine, dacă îți dorești ceva tradițional. Atelierele Andini îți vin în ajutor cu lumânări speciale pentru fetițe și băieți, însă poți alege și lumânări cu un design clasic sau cu motive tradiționale, în funcție de tema botezului. În plus, le poți personaliza inclusiv cu numele bebelușului.

  • Cufărul, cutia sau coșuletul pentru trusou

Acest obiect conține elementele trusoului și este foarte la îndemână pentru ca totul să se desfășoare cât mai ușor în timpul slujbei de botez. Fie că alegi un cufăr, o cutie sau un coșuleț, și acest element poate fi personalizat cu materiale și broderii de calitate cu numele micuțului și data botezului sau în funcție de tematică.

  • Hăinuțe festive pentru botez

Imediat după scufundarea în cristelniță și după ce a fost șters bine de apă cu prosopul, cel mic va fi îmbrăcat într-un set de hăinuțe festive pentru botez. Poți alege hăinuțe simpatice atât pentru fetițe, cât și pentru băieți, pentru un eveniment memorabil. Este bine să ții cont de anotimp și să alegi costumașe sau rochițe în care cei mici să se simtă bine. La Andini, poți opta pentru o gamă largă de costumașe pentru toamnă-iarnă sau primăvară, dar și rochițe pentru botez pentru vară sau hăinuțe pentru iarnă. Tot mai mulți nași optează pentru seturi personalizate de hăinuțe cu motive populare, din diverse zone ale țării, pentru ca finuțul sau finuța lor să arate cât mai bine cu această ocazie minunată. Poți alege un costumaș de haiduc sau un costum bucovinean pentru băieței. Iar, pentru fetițe, un costumaș tradițional transilvănean, bucovinean sau oltenesc ar putea fi o alegere perfectă.

  • Păturica

După botez și după ce nou-născutul este îmbrăcat cu hăinuțele festive, este important ca acesta să fie cât mai protejat și să se simtă confortabil. O păturică frumoasă, moale este ideală pentru a înveli bebelușul și a-l proteja de frig pe tot parcursul slujbei de creștinare. Este bine să alegi o păturică pufoasă, suficient de groasă ca cel mic să fie cât mai bine apărat.

  • Cruciulițe pentru botez

Aceste cruciulițe se prind de pieptul invitaților la botez, fiind purtate în biserică și la petrecerea de la restaurant. La noi, ai la dispoziție o varietate mare de culori și modele, ce pot fi asortate cu celelalte elemente ale trusoului, totul pentru o experiență minunată.  

  • O bijuterie simbolică

Se obișnuiește și ca nașii să cumpere o mică bijuterie simbolică pentru finuțul sau finuța lor. Poți opta pentru o cruciuliță de argint pentru un băiețel sau pentru cercei în cazul unei fetițe. Mai mult, poți dărui bebelușului o linguriță argintată sau aurită pentru ceremonia de botez, pe care părinții să o păstreze ca amintire.

Sperăm că informațiile de mai sus îți vor fi de folos pentru a organiza un botez superb! În plus, dacă dorești să comanzi un trusou sau alte obiecte personalizate de la Andini, trebuie să știi că toate obiectele ajung în siguranță și la timp oriunde în lume! Dacă mai ai întrebări, ne poți suna la 0765 600 700 sau poți lua legătura cu noi la rubrica de CONTACT.

Trimite articolul către un prieten

Facebook
WhatsApp
Pinterest
Email
Telegram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Suport la Telefon

0765 600 700

de luni până vineri în intervalul 9 - 18


Am participat la peste 10.000 de evenimente și am făcut fericiți mii de părinți și nășici!

Te ajutăm cu drag în alegerea produselor potrivite pentru evenimentul tău rapid și simplu, direct pe Whatsapp! Completează datele de mai jos și intră chiar acum în contact cu noi!

Ești mămică sau nășică? *



Bebelușul este *



Data botezului *


Tematica *